Demonstrație de forță cu „nava amiral” a gamei de combine Case IH Axial Flow


07.10.2015

În luna iulie, Titan Machinery România, unic importator şi distribuitor al mărcii Case IH în România, a organizat o serie de demonstrații în câmp cu „nava amiral” din gama actuală de combine axiale, modelul 9240, la fermieri ce nu dețin combine Case IH.

 

Echipată cu șenile pe puntea față și cel mai mare heder pentru cereale din gama Case IH 3050 (Varicut 12,5 metri), combina a fost pusă la treabă demonstrându-și remarcabilele performanțe în cele mai productive culturi de grâu și plante cu semințe mici. Cei 634 CP dezvoltați de motorul de 15.900 cmc au propulsat combina cu o viteză ce i-a impresionat pe fermierii care au testat-o Un alt punct forţe, apreciat de aceştia a fost numărul redus de curele și lanțuri în comparație cu combinele din aceeași gamă de pe piață. Deși în lumea agricolă sunt cunoscute ca fiind niște combinele excelente la porumb dar mai puțin performante la cereale, noua gamă de combine Case IH Axial-Flow® contrazic acest „mit urban”, prin vocea celor care le-au testat, fermierii aratandu-se impresionati de capacitatea de lucru a combinei la recoltatul de cereale (tone/ora fara spargeri si pierderi) si seminte mici.

 

Combinele Case IH Axial-Flow® ® din seria 240 sunt recunoscute pe plan internațional ca fiind extrem de performante, acestea fiind destinate în special pieței europene. Construite pentru a face față cu brio tuturor provocărilor asociate cu schimbările climatice, recoltarea culturilor foarte productive precum și necesitatea de a deveni și mai eficiente, combinele Axial-Flow® ridică încă o dată standardele tehnologiei de treierat. Beneficiind de motoare mai puternice produse de compania FPT Industrial, parte a grupului CNH Industrial, și de aparate de treierat superioare, noile modele de combine Axial-Flow® oferă soluții avansate pentru că fermierii să facă față provocărilor actuale și viitoare.

 

În căutarea perfecțiunii
Fiind echipate cu motoare mai puternice, toate modelele de combine din seria 240 pot îndeplini cu succes cerințele fermelor moderne mari dar și a celor mai exigenți arendași agricoli, având o viteză de recoltare sporită și o capacitate de batere și separare superioară. Ele vor continua să lucreze cu eficiență maximă chiar și în cele mai dificile condiții. În calitate de inventator al design-ului rotorului compact Axial-Flow®, Case IH continuă să investească în aceste proiecte pentru a optimiza și mai mult echipamentul care a impus noi standarde în domeniul baterii și separării boabelor de paie. Sistemul de alimentare, rotorul, buncărul și tubul de descărcare au fost proiectate pentru a face față celor mai productive culturi, fiind tratate contra abraziunii. Puterea motorului fiecărui model de combină Axial-Flow® corespunde competitivelor cerințelor actuale de recoltare a plantelor în condițiile unui consum de carburant cât mai redus. Totodată, productivitatea de lucru a acestora a fost optimizată iar pierderile de boabe minimizate chiar și în timpul recoltării plantelor la viteze ridicate. În plus, volumul mai mare al buncărului de colectare a boabelor determină golirea sa mai rar, rezultând o productivitate crescută datorată recoltării fără întrerupere.

 

Beneficiile clienților, cheia succesului combinelor Case IH
Combinele Case IH, ca de altfel întreaga gamă de mașini și utilaje agricole produse de compania americană sunt proiectate și construite în beneficul clienților – putând fi operate și calibrate, ușor, rapid și simplu. În plus, datorită modului în care au fost proiectate dar și a componentelor și materialelor de calitate folosite, combinele axiale Case IH oferă o fiabilitate de neegalat. Operațiunile zilnice de mentenanță pot fi efectuate rapid – deoarece toate componentele și zonele critice pentru funcționarea utilajului sunt ușor accesibile de la nivelul solului. Postul de comandă al combinelor Axial-Flow® din seria 240 beneficiază de cele mai moderne tehnologii disponibile la ora actuală pe piață pentru a crea un mediu de lucru cât mai confortabil pentru operator, astfel încât acesta să se concentreze mai bine asupra operațiunilor de recoltare care trebuiesc efectuate.

 

Hederul 3050 – cea mai bună soluție pentru cereale
Case IH face totul pentru ca utilajele sale agricole să aibă cea mai bună productivitate de lucru și să ofere cele mai calitative boabe, indiferent de condițiile de recoltare. Design-ul avansat al hederului 3050 îi permite fermierului să recolteze în cel mai scurt timp și în cele mai vitrege condiții de sol sau vreme chiar și culturile cele mai productive de grâu și rapiță. Fiind robust și ușor de utilizat, hederul 3050 va fi apreciat de orice fermier atunci când va veni vremea strângerii recoltei.

 

  • Lățimi de lucru disponibile: 4,88 – 12,50 m.
  • Potrivit pentru recoltarea cerealelor cu viteză mare.
  • Control automat al vitezei de rotire a rabatorului.
  • Modificarea poziției cuțitelor în timpul recoltării pentru o mai bună alimentare, indiferent de lungimea paielor (lungi sau scurte).
  • Sunt disponibile ridicătoare de plante pentru diferite condiții de recoltare.
  • Adaptor de rapiță integral (masă extensibilă 57 cm) și cuțite verticale angrenate hidraulic

 

Pentru a vedea dacă combina Case IH 9240 s-a ridicat la nivelul așteptărilor, Titan Machinery România le-am cerut fermierilor care au testat combina să-și expună părerea despre aceasta, răspunsurile acestora fiind cuprinse mai jos:

 

  1. Ce ne puteţi spune despre funcţionalitatea combinei?
  2. Ce părere aveţi despre conceptul sistemului de batere şi separare (Axial-Flow®)?
  3. Cum vi s-a părut ajustarea (calibrarea) la condiţiile de lucru?
  4. Conform caracteristricilor sale, cum vi se părea combina din punct de vedere al întreţinerii?
  5. Cum vi s-a părut randamentul combinei (viteza de deplasare, consum şi manipularea boabelor)?
  6. Care au fost caracteristicile lanului în care s-a demonstrat?
  7. Ce anume v-a impresionat sau v-au dezamăgit la Case IH 9240?
  8. Ce anume urmăriţi la achiziţia unei combine?
  9. Cât de mult contează tehnica performantă în ecuaţia profitului fermei?

 

„Este o combină simplu de întreţinut şi uşor de manevrat. Design-ul sistemului de batere și separare al boabelor Axial-Flow® , ajută la prevenirea pierderilor de boabe în câmp. Combina se ajustează simplu și facil, ţinând cont că această operațiune se poate face din cabină și nu necesită pierdere de timp în timpul recoltării. Având în vedere că în prezent dețin două combine Class și un John Deere, combina Case IH 9240 mi se pare singura combină cu numărul cel mai mic de lanțuri și curele. Această caracteristică este foarte importantă în achiziția unei combine. Viteza de deplasare a acestei combine m-a impresionat din două motive. Având în vedere condițiile de recoltat, solă infestată cu buruiană, precum și lungimea headerului (12,5 m), personal nu i-am dat nicio șansă combinei, fiind sigur că se înfundă. Combina m-a contrazis, aceasta lucrând curat. În ceea ce privește consumul de combustibil, acesta a fost unul OK. Am fost impresionat de faptul că, combina axială produsă de Case IH lucreaza foarte bine și la paiaose, nu cum știam eu, ca doar la porumb are randament bun. Atunci când i-au în calcul achiziția unui echipament nou, sunt interesat de seriozitatea si promtitudinea vânzătorului, eficiența combinei, care la aceasta a fost una foarte bună. Performanța tehnică înseamnă profit și reducerea costurilor totale de operare”, a declarat Tudor Dascalu, SC Agro Total SRL (Izvoarele, Jud. Tulcea)

 

„Din punct de vedere functional mi se pare o combina mult mai eficienta decat un Claas. Este o combina foarte simpla din punct de vedere al curelelor și lanturilor. Are un consum foarte bun. Operatorul nostru a reusit foarte repede sa ii invete majoritatea functiilor si reglajelor. Sistemul Axial-Flow®  mi se pare o tehnologie a viitorului deoarece majoritatea producatorilor incearca sa faca acest sistem dar nimeni nu a reusit sa il faca atat de simplu dar in acelasi timp atât de eficient. Nu am observant boabe sparte si pierderi. Cu cat sunt mai putine elemente in miscare la o combina, cu atat problemele care pot aparea sunt mai putine. Calibrarea combinei este foarte simpla, sistemul de conversie de la paioase la prasitoare se face foarte simplu. Reglajele se fac foarte ușor din cabina. Nu cred ca trebuie mai mult de jumatate de ora sa calibrez o combina Case IH. Din punct de vedere al intretinerii, dupa cum am spus si mai sus, este mult mai economica datorita numarului mic de curele și lanțuri. Punctele de gresare sunt foarte bine definite si usor accesibile. Viteza de inaintare m-a impresionat, consumul a fost foarte bun in comparatie cu combinele pe care le am in curte. Combina este foarte gentila cu boabele de grau. Am recoltat la grau cu o productie de 7 tone/ha, parcelele nu au fost foarte mari dar combina cu toate ca avea un heder foarte mare, s-a comportat foarte bine. Despre Case IH in general, se vorbește că este o combină foarte buna la porumb. Dupa aceasta demostratie, m-am convins ca este o combina care are rezultate excelente si la paioase. Lucrurile majore care m-au impresionat au fost, simplitatea combinei, viteza de inaintare si calibrarea foarte usoara. La minusuri pot trece zgomotul din cabina care mi s-a parul un pic ridicat. In momentul cand decid sa achizitionez o combine ma intereseaza partea de service si piese de schimb, cat de bine e pus la punct dealer-ul, apoi eficienta combine, pretul si modalitatile de plata. Performanta oricarui utilaj reprezinta un factor important in ecuatia profitului. Fara utilajele performante, in ziua de azi, nu mai poti face profit” a declarat Bogdan Ciocan, SC Zambila Prest SRL (Movila Verde, Jud. Constanța)

 

„Combina a funcţionat în parametrii excelenţi, puterii motorului făcând insesizabilă diferența între funcţionarea în modul transport şi funcţionarea în sarcină. Vizibilitatea operatorului este una bună, chiar și atunci când se folosește un heder de 12,5 metri, precum în cazul de față. Conceptul de batere şi separare Axial-Flow®  aduce un plus de calitate prin curăţarea eficientă a boabelor şi eficientizarea recoltării, având în vedere volum mare de materie primă. Ajustarea la condiţiile de lucru a fost rapidă, în plus pilotului automat și-a arătat eficiența reușind să să copieze terenul şi să recolteze şi spicele căzute datorită vântului. Combina mi se pare foarte uşor de întreţinut datorită modului simplu în care este concepută, neavând multe curele şi sisteme hidraulice care să necesite o verificare periodică. Viteza de deplasare aşa cum am menţionat anterior este una foarte bună, motorul ne fiind solicitat la maxim. În ceea ce privește consumul, acesta nu a fost important, având în vedere suprafaţă realizată şi viteza de lucru. Un lucru important este manipularea boabelor, care, datorită sistemului Axial-Flow®  este una eficientă, nefiind necesare alte curăţiri. Caracteristicile lanului au fost bune cu răsărire uniformă, fără spice verzi producţia bună datorită aplicării de tratamente şi folosirea seminţei certificate, de calitate cât şi aceea a texturii solului. Am fost impresionaţi de faptul că, deşi este o combină foarte mare fiind vârful de lance din această categorie este foarte uşor de manipulat şi foarte uşor de întreţinut. Consider că la achiziţia unei combine este foarte important atât preţul combinat cu modul de întreţinere, consumul la hectar, productivitatea cât și calitatea produsului și a sevice-ul în garanţie şi post garanţie. Tehnica performantă este deopotrivă importantă ca şi folosirea de produse fito sanitare de calitate deoarece dacă nu reuşeşti să recoltezi la timp se distruge calitatea produsului şi toate acestea se reflectă în preţul final primit, care în cazul de faţă afectează direct ecuaţia profitului”, a declarat Ing. Radu Silișteanu, II Silișteanu Tiberiu Radu (Rast, Jud. Dolj)