Titan Machinery Formează Cariere


18.07.2017

    Titan Machinery, unul dintre cei mai mari dealeri de utilaje agricole și de construcții din lume a intrat pe piața românească în 2011, România fiind prima țară din Europa în care s-a instalat. Ulterior, compania și-a făcut un plan de expansiune, care are în vedere extinderea ariei de acoperire, prin deschiderea de noi puncte de lucru, pe parcursul a mai multor ani și formarea unei echipe dedicate de experți pentru a simplifica și îmbunătăți operațiunile clienților și a contribui la creșterea durabilă a afacerii lor. Distribuitor exclusiv pe piața din România a utilajelor agricole CASE IH și a utilajelor de construcții CASE CONSTRUCTION, echipamente de talie mondială, secondate la un nivel ridicat de service și piese de schimb, Titan Machinery își continuă dezvoltarea atât pe axa orizontală, prin deschiderea de noi puncte de lucru care se vor alătura celor 8 deja operaționale pe întreg teritoriul României, cât și pe axa verticală, prin extinderea departamentelor de service, piese de schimb și GPS. Complementar, compania are în vedere și ascensiunea numărului de unități mobile, ajungând în momentul de față la peste 60, pentru a reduce și mai mult timpul de intervenție în cele mai aglomerate perioade ale anului.

Având în vedere că segmentul economiei agrare se află în plină dezvoltare, iar întreaga producție agricolă tinde spre retehnologizare, Titan Machinery conștientizează că repararea și întreținerea utilajelor este esențială, de aceea și cererea de mecanici agricoli este din ce în ce mai mare pe piața forței de muncă. În aceste condiții, mecanicul agricol devine un post cheie în orice organizație de profil agricol. Ca atare, încă de la intrarea pe piața din România, compania a avut în vedere formarea unei echipe de tehnicieni care să corespundă necesităților actuale pe piața autohtonă a utilajelor agricole și de construcții și a urmărit constant ca acest lucru să devină o structură de rezistență pe care să se construiască întreaga echipă. ADN-ul Titan Machinery înglobează vitalitate, responsabilitate și calitate, iar acest lucru definește compania americană încă de când a intrat pe piața din România și până astăzi. S-a pornit la drum cu oameni competenți și profesioniști, dar cel mai important este faptul că Titan Machinery s-a ocupat de întreaga lor dezvoltare profesională din ultimii ani, iar rezultatul se vede astăzi prin faptul că cea mai mare parte din echipa tehnică cu care s-a pornit la drum a ajuns la un potențial profesional foarte ridicat și este în continuare alături de noi.

Pornind de la premisa lui J.F. Kennedy, conform căreia “ Tinerii reprezintă cea mai valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor”, Titan Machinery a urmărit de ani buni recrutarea viitorilor tehnicieni, încheind parteneriate cu universități de profil, de renume din România și de asemenea a investit în programele de recrutare a elevilor pentru stagii de practică la punctele de lucru ale companiei. Numărul studenților care au terminat stagiile de practică în cadrul companiei, dobândind ulterior contracte de muncă pe perioada nedeterminată cu aceasta, a crescut de la an la an. Aceștia au devenit oameni responsabili, dinamici, adaptabili, loiali și au reușit să îmbine cu ușurință cunoștințele dobândite pe parcursul anilor de studii cu lucrările practice pe care le-au desfășurat în cadrul companiei. Universitățile de profil care furnizează forță de muncă pentru Titan Machinery România sunt Universitatea Politehnică București - Facultatea de Inginerie a Sistemelor Biotehnice, Universitatea Tehnică din Cluj - Facultatea de Mecanică și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Tinerii viitori ingineri au fost recrutați în fiecare an de pe băncile facultăților din anii 3 sau 4 sau din anii de masterat și au avut șansa de a lucra cu o echipă de ingineri consacrată, formând împreună o echipă ce a avut oportunitatea de a participa la traininguri de dezvoltare atât în România, cât și în Europa.

Pe lângă proiectul de recrutare a studenților, Titan Machinery este parte a programului de practică al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România(APIMAR) investind în cariera elevilor care au teminat ciclul gimnazial. Pe lângă avantajul de a putea învăţa o meserie căutată pe plan naţional şi european bine remunerată, viitorii beneficiari ai acestui program de învăţământ profesional obțin și o bursă de stat lunară. Prin acest program, elevii de a căror carieră Titan Machinery România se preocupă, vor avea ocazia să învețe meseria de mecanic agricol la cele mai bune standarde disponibile pe piață în acest moment. Acest program se adresează în special tinerilor eleni care au terminat ciclul gimnazial și care doresc să urmeze o carieră în acest domeniu de activitate. Pe parcursul a 3 ani de practică, au șansa de a învăța o profesie, de a se certifica și de a se angaja la noi. Programul de recrutare al studenților nu se adresează exclusiv băieților, ci și felelor care își doresc o astfel de carieră, asemănător exemplelor tot mai multe din Europa de vest, unde tinerele specialiste au devenit persoane de bază în cadrul fermelor, în activitățile de ordin tehnic.

În întreprinderea acestui program de expansiune pe care Titan Machinery l-a adoptat, au loc anual între 15 și 20 de programe de training la sediile partenetilor noștri din Europa. Cele mai multe dintre ele sunt la sediul CNH, concern ce deține mărcile CASE IH și CASE CONSTRUCTION, în St. Valentin, Austria, sau Bologna, Italia, urmate îndeaproape de programe de instruire în Väderstad, Suedia, dar și la Maschio Gaspardo, Sulky, Tecnoma și Dammann. În cadrul acestor programe, tehnicienii noștri petrec acolo o bună perioadă de instruire teoretică, pe care o pun în practică cu ajutorul inginerilor străini si români care se ocupă cu implementarea și urmarirea acestor programe. Totodată Titan Machinery România, desfășoară frecvent programe de training interne, cu scopul de a urmări evoluția și omogenizarea echipei de tehnicieni.  De regulă, aceste programe, încep în perioada de iarnă și au loc până în primavară, la începutul campaniilor agricole.