LUXXUM

3 modele cu puteri între 100 și 120 CP
Unele lucruri simplifică atât de mult munca încât vă întrebaţi cum de v-aţi descurcat până acum fără ele. Acesta este exact cazul noului Case IH Luxxum. 

Cu manevrabilitate, confort şi vizibilitate îmbunătăţite şi mai mult comparativ cu predecesorii săi, Case IH Luxxum se înscrie în angajamentul nostru de a înlesni sarcinile de pe umerii operatorului, garantând o productivitate mai mare atât a tractorului, cât şi a şoferului. 

Cu trei modele noi cu o putere de 100-120 CP, singurul lucru care lipseşte este obligaţia de a face compromisuri. Mergeţi de jur împrejurul unui Luxxum şi vă veţi da seama imediat că e un tractor conceput pentru cei care vor mereu mai mult. Este vorba despre modele din gama medie pentru cei care probabil nu au nevoie de putere maximă, dar care solicită maximum în orice altă privinţă. 

Descoperiţi funcţiile tractorului şi veţi înţelege de ce considerăm că este vorba despre cel mai bun tractor de putere medie de pe piaţă. Cu până la 117 CP disponibili într-un pachet compact cu patru cilindri, puţine sunt lucrurile pe care tractoarele Luxxum nu sunt în măsură să le gestioneze. 

Acestea sunt maşini rapide pe drum, stabile pe pante, agile în curte şi uşor de manevrat la capăt de rând. Sunt perfecte pentru a lucra cu un încărcător, mai mult decât confortabile pentru ore lungi de muncă pe câmp şi dispun de capacitate hidraulică suficientă pentru a alimenta şi a manevra unelte grele.

Eficiente
Tractoarele LUXXUM sunt propulsate de noile motoare FPT care îndeplinesc cele mai recente norme de poluare, Tier IV final, prin încorporarea tehnologiei Hi-ESCR și eliminând nevoia de EGR. Noile motoare sunt recunoscute pentru eficiența utilizării combustibilului. 

De asemenea, puterea maximă și cuplul sunt disponibile la turații reduse ale motorului, în timp ce consumul de AdBlue este, de asemenea, mai mic cu 8-10%, procent cu care sporește eficiența generală a motorului.  

Transmisia este automată 32 x 32 Powershift și Powershuttle cu trei nivele de „acțiune”, ce asigură performanța ideală pentru diferitele cerințe versatile de lucru de zi cu zi. 

În dotarea standard intră un sistem hidraulic cu un debit de 80 litri, cu pompa ce asigură suficientă putere pentru operațiunile de lucru în câmp sau în fermă. 

Rezervorul de combustibil are 150 litri și cel de AdBlue - 14 litri, suficient pentru o zi lungă de lucru.