Noutăți
Noutăți 2018
Noutăți 2017
Noutăți 2015
Cultivatoarele Väderstad NZ. De la A la Z.
[05.02.2019]

      Într-o sâmbătă după amiază, către sfârșitul anului 1981, George Clough, un fabricant de pluguri din Noua Zeelandă a telefonat către producătorul suedez. Văzuse produsele Väderstad în Germania și voia cu ardoare să lucreze cu compania nordică, urmărindu-și astfel extinderea gamei de produse. Zis și făcut, a zburat către Arlanda de unde a închiriat o mașină și a plecat spre Väderstad, urmând să rămână acolo peste weekend. În acel sfărșit de săptămână, ideea de dezvoltare continuă a gamei de cultivatoare a luat amploare, constatând că i se potrivește de minune.

Drept urmare, a fost semnat un contract preliminar, iar George Clough avea dreptul să fabrice local cultivatoarele pentru piața neozeelandeză. Din acel weekend, noua serie de cultivatoare Väderstad s-a numit NZ, devenind între timp un concept foarte bine cunoscut miilor de fermieri care îl utilizează. Faptul că nu s-a ales nimic de contractul cu Clough este altă poveste... Mai târziu, compania Norwood a început importul de utilaje Väderstad în Noua Zeelandă, inclusiv cultivatoare NZ. Cultivatoarele NZ au fost lansate în primăvara anului 1982, iar aproximativ 30 de unități au fost vândute în avans în timpul iernii.

Importanţa preciziei adâncimii de prelucrare
După operaţiunea de semănat, cea de pregătire a patului germinativ rămâne la fel de importantă în ceea ce priveşte precizia adâncimii de lucru. O lucrare perfectă va asigura seminţelor condiţii optime pentru germinare. Adâncimea de lucru este determinată de abilitatea utilajului de a se menţine la suprafaţa solului, coroborată cu abilitatea de a păstra dinţii la adâncimea dorită.

Conceptul cultivatorului Väderstad NZ
Prin structura sa cu mai multe roţi late integrate în şasiul utilajului, acest cultivator are o suprafaţă de contact mai mare cu solul. Acest lucru reprezintă certitudinea că roţile sunt pe suprafaţa solului, păstrând astfel adâncimea corectă de lucru. Roţile suport sunt montate în sistem boghiu decalat, oferind astfel şasiului două axe portante. Acest șasiu acordă stabilitate în lungul utilajului şi menţine dinţii din faţă la aceeaşi adâncime de lucru ca şi cei din spate. Prin distribuirea sarcinii cu 40% pe axa faţă şi 60% pe axa spate, se garantează o conturare şi o responsivitate excelente pe terenuri neuniforme.

Dinţii vibranţi sortează solul, deplasând agregatele mai mari către suprafaţă şi cele mai mici în profunzime. Aceasta creează o suprafaţă protejată, în timp ce realizează contactul mai bun al seminţelor cu solul. Väderstad NZ este astfel un utilaj compact ce reduce vibraţiile şi creşte stabilitatea, în consecinţă ducând la adâncime constantă de lucru. În condiţii de teren în pantă structura compactă realizează o conturare bună, îmbunătăţind şi mai mult rezultatele.

Bara CrossBoard mută solul înainte nivelând astfel terenul. Aceasta este echipată cu sistem hidraulic primar-secundar, asigurând astfel o lucrare de nivelare perfectă de fiecare dată. Bara stabilizatoare cu dublă acţiune menţine dinţii CrossBoard împreună, ca o unitate compactă, împiedicând astfel ca un dinte să se mişte individual înainte sau înapoi. Aceasta îmbunătăţeşte acţiunea de mărunţire a bolovanilor, în timp ce creşte efectul de nivelare şi mai mult.

NZ Aggressive 500-1000
Cultivatorul NZ Aggressive disponibil cu lăţimi de lucru cuprinse între 5 și 10 metri, lucrează intens, economisind treceri. Acesta dispune de bara de nivelare CrossBoard, urmată de dinţi cu spaţiere de 7,5 cm, distribuiţi pe 5 sau 6 axe. Funcţia de control de pe NZ Aggressive permite ajustarea adâncimii de lucru din mers pentru adaptarea la condiţiile variate de lucru. Pentru a crea condiţiile optime de înfiinţare, cultivatorul NZ Aggressive poate fi reglat astfel încât, de exemplu, să lucreze mai intens pe capete, sau oriunde este nevoie de cultivare mai adâncă.

Dinţii intens vibranţi AgrillaCobra sunt construiţi din oţel durificat. Vibraţiile sortează agregatele mai mari la suprafaţă iar cele mici in sol. Aceasta creează o suprafaţă a solului protejată la intemperii în acelaşi timp întreținând contactul seminţelor cu solul. Dalta este poziţionată în spatele prinderii, asigurând astfel rezistenţă bună la pietre şi durată mare de viaţă. Combinaţia între garda la sol mare şi distribuţia dinţilor oferă un flux impresionant şi cultivare intensă. Pe de altă parte, NZ Aggressive 700-1000 este echipat cu roţi de transport cu suspensie în standard. Suspenţia roţilor protejează şasiul utilajului prin eliminarea şocurilor importante din timpul transportului. În plus transportul devine mai lin.

Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist