Rețeaua Titan Machinery RTK+


05.04.2017

Ca în orice nouă misiune, echipa noastră a pornit de la ideea de a ne face clienții mulțumiți și satisfăcuți de serviciile oferite. Astfel, toate stațiile, începând cu prima până la ultima stație conectată, are povestea ei, povești presărate cu multe întâmplări frumoase legate de oamenii și locurile care ne-au găzduit.

În prezent, împreună cu abonații rețelei noastre, am reușit implementarea unui semnal de precizie în doar 9 luni, ce prezintă o acoperire perfectă în orice colț al țării, recent aniversând cu bucurie conectarea abonamentului cu numarul 100 în rețea. 

Ca orice lucru bine făcut, implementarea primei rețele RTK+ din România, nu a fost deloc ușoară, însă cu acest prilej dorim să le mulțumim fermierilor pentru găzduire și sprijinul acordat, ei devenind astfel pionerii tehnologiei foarte avansate în agricultură.

Cum funcționează?

Orbitele imperfecte, schimbările întâlnite odată cu trecerea prin stratele ce compun atmosfera, s.a., pot genera erori în cazul transmiterii semnalelor GPS de la sateliți către receptori. Cunoașterea sursei perturbării semnalului precum și posibilitatea corectării din timp a acestuia este extrem de necesară pentru o precizie cât mai bună și repetabilitatea semnalului.

Pe acest principiu, s-a dezvoltat ideea folosirii unui receptor al semnalului GPS în cadrul unei stații fixe, plasată într-un punct cunoscut, denumit “base station”. Aceasta stație fixă, calculează distanța exactă și poziția sa reală față de cea a satelitului, compară poziția satelitului față de poziția cunoscută “fixă” a stației și corectează această poziție în urma generării erorilor.

Astfel, urmând principiul de mai sus, tehnologia RTK, presupune existența unei stații fixe ce preia un semnal GPS de la minim 5 sateliți și un număr de receptori, depinzând de câte utilaje se folosesc de semnalul respectiv. Practic, stația din bază prelucrează semnalul și-l transmite către receptori care îl compară și îl analizează cu semnalul propriu.

În prezent, transmiterea semnalului corectat între cele două tipuri de stații prin internet, respectiv NTRIP, ce presupune utilizarea unui protocol special s-a dovedit a fi cea mai avantajoasă. Aceste avantaje includ:

  • rețeaua RTK+ are un semnal GPS diferențial dinamic care prezintă o repetabilitate de la an la an;
  • rețeaua RTK+ datorită numărului mare de stații fixe, prezintă un semnal optim în toată țara, activ 24 de ore din 24;
  • prezintă avantajul utilizării unui singur abonament de date mobile pentru toate utiliajele existente;
  • monitorizarea în timp real a utilajelor și posibilitatea creării unor hărți cu diferiți parametri monitorizați în timpul operațiilor agricole;
  • datorită preciziei de repetabilitate, efectul dat de compactarea solului este mult redus, calitatea și productivitatea solului fiind îmbunătățite;
  • datorită repetabilității se poate efectua un management al fermei foarte precis și eficient.

Deși inițial rețeaua RTK a fost concepută pentru sistemele de navigație, având în vedere precizia foarte bună a acestei tehnologii de până la 2.5 cm acuratețe, aceasta este dezvoltată și utilizată în prezent și în sistemele autodrive/autopilot, agricultura de precizie și sistemele de control ale utilajelor industriale.

Titan Machinery oferă echipamente de ghidare și poziționare ce utilizează tehnologia RTK+ și sunt compatibile cu o gamă variată de utilaje agricole. Atât stațiile, cât și receptorii sunt conectați la un server central ce redă în timp real poziția și semnalul de precizie exact al tuturor utilajelor ce lucrează la momentul respectiv.

În urma corecției datelor utilizând diverse metode, datele sunt transmise sub diferite forme printr-un modem GSM. Prin folosirea simultană a ambelor rețele de sateliți GPS și GLONASS, la momentul actual, Titan Machinery oferă o acoperire impecabilă, având semnal 100% la orice oră din zi. Totodată, datorită conectării tuturor stațiilor la același server central, clienții pot folosi utilajele conectate în rețeaua RTK+ în orice zonă dorită din țară, nefiind necesare modificari particulare de soft. Adică, în cazul în care una din stațiile staționare nu mai este funcțională, sistemul GPS fiind conectat automat la toate stațiile din rețeaua RTK+, nu vor fi înregistrate pierderi de semnal sau de direcție. 

 

Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist