Noutăți
Noutăți 2017
Noutati 2015
Toamna se numară beneficiile TMR de la Agromalim 2016
[13.09.2016]

Titan Machinery România a revenit în acest an la cel mai mare târg de agricultură din vestul României și unul dintre cele mai importante la nivel național - târgul Agromalim 2016 de la Expo Arad, desfășurat în perioada 08 – 11 Septembrie 2016, prezentând publicului național și internațional prezent, cele mai faimoase utilaje agricole de pe piață.

Ediția cu numărul XXVII a târgului internațional de agricultură a atras numeroși fermieri din toate colțurile țării, dar și din afara acesteia, care au venit să ia pulsul agriculturii la început de toamnă, pe parcursul celor 4 zile ale evenimentului. Pentru Titan Machinery, acest târg a reprezentat încă odată o reală oportunitate de a-și prezenta o parte din utilajele sale și totodată de a “excalada” relațiile cu clienții și cu potențialii clienți din această importantă zonă agricolă a țării.

Un stand energic și viguros…
Acest “update” relațional s-a realizat în incinta standului Titan Machinery România, într-o atmosferă degajată, de socializare și destindere, unde s-au împărtășit idei, necunoscute, dar mai ales realizările fiecarui oaspete. Pe langă celebra și râvnita pălărie de cowboy, devenită un simbol clasic Case IH în cadrul târgurilor agricole din România, cei înscriși pe foile de participare dedicate “Customer Approach”, au primit și alte obiecte promoționale. Pentru cei mai interesați de modelele expuse, Titan Machinery a organizat un spațiu special în cadrul standului, unde aceștia au putut fi consiliați de către personalul nostru calificat, în ceea ce privește viitoarele achiziții de utilaje.

Gama variată de modele expuse reprezintă doar o parte a întregului portofoliu…
În acest an la Agromalim, în cadrul standului Titan Machinery cei prezenți au putut vedea o gamă variată de mașini agricole și implementuri. Pe langă tractoarele mici din seria CASE IH Farmall de la 95 până la 115 de cai putere și tractoarele de mărime medie: CASE IH Maxxum 130 si Puma 150, vizitatorii au întâmpinat și tractoarele mari, cum ar fi CASE IH Quadtrac 620, cu o putere maxima de 692 CP, fiind cel mai puternic tractor din lume aflat în producție de serie, tractorul CASE IH Magnum 380 CVX, desemnat tractorul anului 2015 și CASE Optum 300 CVX. Pe langă acestea, au fost expuse și Combina CASE IH Axial-Flow 5140, combinatorul VADERSTAD TopDown, cultivatorul MASCHIO GASPARDO Diablo, semănătorile VADERSTAD Rapid A și Tempo, SULKY, dar și două utilaje de construcții CASE CONSTRUCTION EQUIPMENT, un Boldoexcavator și un Mini-încărcător.

Vedetele expoziției Titan Machinery România…
Cele mai îndrăgite utilaje au fost tractorul anului 2016 CASE IH Optum 300 CVX, Quadtrac 620, Puma 150 și seria de tractoare Farmall, unde cei prezenți și-au făcut numeroase fotografii și au analizat cu atenție confortul și tehnica de care dispune cabina. Pentru o cât mai rapidă acomodare cu acestea, oaspeții au beneficiat de ajutorul a două domnișoare cowboy, care au captat atenția tuturor, dar au făcut atmosfera mult mai veselă.

Titan Machinery România a încheiat astfel unul dintre cele mai importante și de succes evenimente din acest an și asteptăm cu nerăbdare publicul nostru să ne viziteze și la târgul INDAGRA, care va avea loc în 2-6 Noiembrie 2016  la București.