Transmisia Continuă CVX a tractoarelor CASE IH


07.08.2018

                 Tractoarele CASE IH, de prin anii ’80 și până astăzi au consacrat noi domenii de aplicații și noi modalități de a livra performanță clientului. De la apariția tractorului Magnum în 1988 și până în 2016 când am prezentat un tractor complet autonom, acest lucru însemnând că lucrează singur în câmp și are posibilitatea chiar să detecteze obstacolele și să le evite, CASE IH a avut o mulțime de noutăți, cum este tractorul articulat cu șenile, sau transmisia de înaltă eficiență. CASE IH vă prezintă astăzi tractoare cu puteri cuprinse între 115 și 540 de cai ce beneficiază de cea mai largă gamă de transmisii continue disponibile pe piață. Producătorul american este singurul care oferă această gamă de putere de transmisii continue care se comportă identic, care au o înaltă eficiență și care asigură o reducere a consumului de combustibil în această masură.

Probabil vă întrebați, „cum se întamplă aceste lucruri cu o transmisie variabilă continuă de la CASE IH?” și „ce este diferit din punct de vedere al exploatării  tractorului care are o transmisie CVX?” Răspunsul este prompt. În primul rând, turația motorului și viteza de deplasare nu mai sunt atât de fix legate, așa cum este cazul unei transmisii powershift. În cazul unei transmisii powershift, atunci când vrem să schimbăm viteza de deplasare, trebuie să trecem dintr-o treaptă în alta. Dacă într-un moment dat avem nevoie, indiferent de motiv, de o turație a motorului pentru priza de putere sau pentru instalația hidraulică, șamd, apar regimuri tranzitorii în motor, despre care știm că solicită puțin mai mult carburant și avem și variații ale vitezei de deplasare. Cu o transmisie continuă, indiferent de turația motorului, putem să variem sau să menținem fixă viteza de deplasare fără niciun fel de problemă.

Tot ceea ce se întâmplă în interiorul unei transmisii variabile continue se desfășoară pe principiul cutiei negre. Există foarte puțină influență, foarte puțină intervenție din partea operatorului. Operatorul își alege viteza de deplasare, dacă are nevoie de o turație fixă a motorului, o alege și pe aceea, iar în rest totul se întâmplă în mod automat în interiorul cutiei de viteze. Transmisia CVX o putem evalua în 2 feluri. Pe de o parte, cât de mult din puterea motorului ajunge efectiv la roți și pe de altă parte, cât de mult conbustibil consumă tractorul pe unitatea de teren procesată. În amândouă privințe, transmisiile continue de la CASE IH sunt impresionante. Transmisiile continue CASE IH pot lucra mai ales atunci când este vorba de un teren cu o poziție variabilă, ceea ce ne determină în mod normal să schimbăm vitezele, pentru că, de exemplu,  „s-a făcut prea greu”, nu mai trage motorul și trebuie să trecem într-o treaptă inferioară pentru ca motorul să revină la turația  nominală. Noi nu avem nevoie de așa ceva în materie de transmisii continue CASE IH. Putem păstra o viteză constantă de deplasare și să reducem turația motorului până la acel minim care ne asigură puterea necesară pentru acea viteză de deplasare. Noi nu trebuie să facem aproape nimic. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem e să împingem multicontroller-ul în față și tractorul merge la viteza de deplasare predefinită.

Pe de altă parte, în momentul în care avem nevoie de o turație constantă a motorului și condițiile de lucru sunt variabile, acolo se poate „juca” cu această transmisie astfel încât, turația motorului să rămână constantă, iar transmisia să regleze viteza de deplasare în funcție de cât este de dur solul, de care sunt condițiile de lucru efective. Chiar atunci când se lucrează cu o presă de balotat, binecunoscând faptul ca la un moment dat materialul e mai dens, mai mult pe teren, se solicită mai multă putere în mașină, se cunoaște cazul tipic în care cu o transmisie powershift se trece dintr-o transmisie inferioară și motorul „gâfaie” puțin până revine la turația nominală. Nu avem această problemă cu o transmisie continuă. Tractorul rămâne în mod constant la punctul de putere maximă iar transmisia schimbă raportul de transmisie fără nici un fel de intervenție din partea operatorului.

Altă clasă de avantaje ar putea fi următoarea. Vorbim prea puțin de confort „la noi acasă”. Unii dintre fermieri au tendința să spună „Lasă domnule că eu rezist și la puțin mai multe vibrații în cabină și dacă e puțin mai zgomotos și dacă trebuie să schimb de mai multe ori rapoartele și dacă trebuie să schimb grupurile, etc.” Toate aceste lucruri nu se întâmplă în cazul unui tractor cu transmisie continuă. Confortul este unul deosebit. Se setează numai viteza de deplasare și atât. Se împinge multicontroller-ul în față și tractorul face toate celelalte lucruri automat. Acest lucru este important pentru fermieri, pentru că, în pofida vârstei, aceștia își doresc să aibă o viață particulară și după 8-10 ore de stat în câmp, în tractor, unde conforul are o coordonată esențială. În acest sens, operatorul se concentrează pe felul în care funcționează utilajul și nu pe conducerea tractorului.

Trebuie să menționăm că transmisia continuă a CASE IH este diferită de celelalte transmisii continue ale altor utilaje de pe piață. O funcție în plus a transmisiei continue CASE IH este „Stop activ”. Să ne închipuim ce înseamnă să tractăm 2 remorci încărcate la circa 35 de tone fiecare. Dacă vom întâmpina o pantă va trebui să oprim. Cu un tractor obișnuit, în această situație intervine stresul, când trebuie să apăsăm ambreiajul și accelerația în așa măsură încât să nu omoram motorul. Nu avem genul acesta de problemă cu transmisia continuă de la CASE IH. „Stop activ” ține în sarcină motorul la viteza 0. Acest lucru a fost explicat și demonstrat în câmp la turul Agronomic Design din acest an, unde pe lângă acest lucru s-au putut observa și confortul în exploatare și usurința de a face anumite manevre.

________________________

Case IH susţine agricultura de 176 de ani, iar marca Case IH reprezintă o tradiţie de impunere pe piaţă. Istoria sa reprezintă apogeul unor eforturi conjugate depuse de mari companii şi mărci din domeniul echipamentelor agricole, precum Case, International Harvester şi David Brown, pentru a preciza doar câteva. Fiecare dintre aceste mărci a jucat un rol important în istoria şi evoluţia Case IH. De-a lungul anilor s-au schimbat multe, însă legendara marcă roşie va reprezenta întotdeauna angajamentul nostru privind asigurarea succesului producătorilor agricoli.

ST.VALENTIN, AUSTRIA - LOCUL DE NAŞTERE AL MODELELOR MAXXUM, PUMA ŞI OPTUM.

Orice maşină Case IH din St. Valentin poartă steagul excelenţei austriece de fabricare şi proiectare. Sediu european al Case IH, fabrica din St. Valentin se bazează pe pasiunea şi experienţa inginerilor săi şi lucrătorilor din producţie, precum şi pe liniile de asamblare moderne care produc 31 de modele de tractor, ce variază între 99 şi 300 CP, la cele mai înalte standarde de calitate şi precizie. Nouăzeci la sută dintre tractoarele produse în St. Valentin sunt exportate, ducând propria cultură a excelenţei peste tot în lume.

 

Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist